Emoţia: reacţia corpului la activitatea minţii

Dar emoţiile? Sunt prins mult mai des în vârtejul emoţi i lor mele decât în vârtejul gândurilor .
Mintea, în felul în care folosesc eu acest cuvânt, nu este compusă doar din gânduri. Ea include şi emoţiile, şi tiparele mental-emoţionale de reacţie inconştientă. Emoţia apare acolo unde mintea şi corpul se întâlnesc. Este reacţia corpului la activitatea minţii — sau, aţi putea spune, o reflectare a minţii în corp. De exemplu, gândul la un posibil atac sau un gând ostil va crea în corp o acumulare de energie, pe care noi o numim furie. 
Corpul se pregăteşte de luptă. Gândul că sunteţi ameninţat, fizic sau psihologic, face corpul să se contracte, iar aceasta este componenta fizică a ceea ce noi numim frică. Cercetările au arătat că emoţiile puternice pot produce schimbări chiar şi în biochimia corporală. Aceste schimbări biochimice reprezintă aspectul fizic sau material al emoţiilor.
Desigur, nu sunteţi întotdeauna conştienţi de toate tiparele dvs. de gândire şi deseori numai observându-vă emoţiile le puteţi conştientiza.
Cu cât vă identificaţi mai mult cu gândirea, cu preferinţele şi cu aversiunile dvs., cu judecăţile şi cu interpretările, cu alte cuvinte, cu cât sunteţi mai puţin prezent ca observator conştient, cu atât încărcătura emoţională va fi mai puternică, indiferent dacă sunteţi conştient sau nu de acest lucru.
Dacă nu vă puteţi simţi emoţiile ca atare, dacă sunteţi despărţit de ele, le veţi trăi la un nivel pur fizic, ca pe o problemă fizică sau ca pe un simptom. 
S-a scris foarte mult despre aceasta în ultimii ani, aşa că nu e nevoie să aprofundam. Un tipar inconştient puternic se poate manifesta şi sub forma
unui eveniment extern, care vi se întâmplă. De exemplu, am observat că, în cazul oamenilor care au acumulat multă furie, fără să o conştientizeze şi fără să o exprime, există o probabilitate mai mare de a fi atacaţi, verbal sau chiar fizic, de alte persoane furioase — deseori fără niciun motiv aparent.
Ei emană un puternic iz de furie, pe care anumite persoane îl detectează la nivel subliminal, fapt ce le declanşează propria furie latentă. Deseori, gândirea şi emoţia formează un cerc vicios, alimentându-se reciproc. 
Tiparul de gândire îşi creează o reflexie amplificată sub forma emoţiei, iar frecvenţa de vibraţie a emoţiei continuă să hrănească tiparul iniţial de gândire. Stăruind mental asupra situaţiei, asupra evenimentului sau asupra persoanei percepute drept cauză a emoţiei, gândul încarcă emoţia cu energie, iar, la rândul ei,emoţia energizează tiparul de gândire ş.a.m.d 
Frica" este un termen destul de apropiat, dar, pe lângă un sentiment constant de ameninţare, această emoţie include şi un sentiment profund de abandon şi neîmplinire. Ar fi mai potrivit dacă am folosi un termen la fel de nediferenţiat ca şi această emoţie primară şi să o numim, pur şi simplu, „durere". Una dintre principalele sarcini ale minţii este să se împotrivească şi să înlăture această durere emoţională —unul dintre motivele activităţii sale neîntrerupte —, dar tot ce poate să facă este să o ascundă temporar.
De fapt, cu cât mintea se luptă mai mult să scape de durere, cu atât durerea devine mai puternică.
Mintea nu poate găsi niciodată soluţia, nici nu-şi poate permite să vă lase pe dvs. să o faceţi, pentru că este ea însăşi o parte din „problemă'"